Adevărul gol goluț din organizații

Andra Pintican

Andra Pintican

Adevărul gol goluț din organizații

Mă simt cumva într-o poziție privilegiată, pentru că am ocazia să intru în contact cu o mulțime de perspective din organizații. 

Îmi scriu fie angajați, fie manageri, fie oamenii de HR. Fiecare cu perspectiva sa. 

E ca și cum fiecare mă luați la o plimbare pe munte. Ne cățărăm pe același munte, dar fiecare mă duceți pe alta potecă, ajungem pe alt versant și vedem o altă priveliște.

Și nu pot să nu mă întreb…unde e adevărul despe modul în care companiile funcționează?  Unde e adevărul despre cum se simt oamenii în aceste mecanisme operaționale?

Unde e adevărul despre cum ar trebui să funcționăm?

Sau mai bine zis, câte ADEVĂRURI există într-o organizație, de fapt?

Adevărul managerului.

Adevărul angajatului campion.

Adevărul angajatului neimplicat.

Adevărul angajatului sabotor.

Adevărul angajatului partizan.

Adevărul angajatului victimă.

Adevărul angajatului agresor.

Adevărul angajatului ambasador. 

Adevărul HR-ului. 

Adevărul ownerului de business/ boardului. 

Câte adevăruri există de fapt în compania ta și cum poți face în așa fel, încât să începi să vezi și adevărul celorlalți?

 Și mai exact….cum facem să ne găsim împreună adevărul care să ne ajute să colaborăm și să performăm? 

Răspunsul la întrebarea asta îmi vine tot sub formă de o altă întrebare:

Semințele conțin copacii sau copacii conțin semințele?

Cam la fel în companii: Organizațiile conțin oamenii sau oamenii conțin organizațiile?

În loc să vedem organizațiile ca o serie de adevari separate, tabere aflate mereu în concurență, oameni frânți și înfrânți, nu am putea oare să vedem companiile ca pe o serie de realități împletite?

Cum putem face asta?

NONEXCLUDERE

În loc să crezi că numai tu ai dreptate și restul se inseala, cum ar fi să crezi că toți aveți dreptate parțial? 

Că toți vedeți priveliști diferite ale muntelui, dar toți vedeți de fapt cam același lucru…un munte. 

Când accepți că fiecare are dreptatea lui, înțelegi că nu poți folosi paradigma ta ca să o excluzi pe a altcuiva. 

Adică da, un business e despre cifre. Dar asta nu înseamnă că nu e și despre oameni și emoții. 

Sau invers. 

 

Compania sunt oamenii și emoțiile, nevoile, stările acestora. Dar cifrele crează cadrul în care aceștia o fac să funcționeze. 

Treaba mișto cu nonexcluderea e că pentru a vedea și celelalte realități, e musai să intri în ele. 

Deci…uită-te o secundă la perspectiva ta și apoi la perspectiva aia pe care nu reușești să o accepți. Cum poți să “intri” un pic în ea și să testezi cum se vede de pe partea cealaltă?

ÎNGLOBARE

Adevărul tău poate fi inclus în adevărul altcuiva. ȘI invers.  

Adică dacă HR-ul spune că oamenii nu sunt fericiți în organizație și managementul spune că angajații nu sunt performanți….aceste adevăruri se includ unul pe altul. 

Nu se exclud. 

HRul tot bate fierul să creeze un mediu în care oamenii să se simță bine și managerii dau ochii peste cap pentru că ei nu vor angajați fericiți…că nu-s casă de binefacere, nu? Dar probabil oamenii nu-s performanți pentru că nu-s ok la tine în ogradă. Așa că în orice dezbatere de acest gen, cum ar fi că data viitoare să încercați să vedeți cum adevărul unei părti…e inclus în adevărul alteia?

PUNERE ÎN APLICARE

În loc să ne batem pe cine deține adevărul, cum ar fi dacă  ne-am concentra să vedem cum adevărurile noastre împreună, ne ajuta să creem adevărul nostru, al tuturor?

Cu cât ești mai sus în ierarhia dominantă (structura organizațională)  cu atât ai putere asupra mai multor oameni, așa-i? Și n-aș minți daca aș spune că uneori, cu cât ești mai sus în ierarhie poți să rănești și să asuprești mai mulți oameni, așa-i?

Cum ar fi dacă am ieși un pic din adevărul nostru și din ierarhiile dominante și am intra în ierarhiile de creștere?

Adică cu cât vei fi mai sus cu atât ești mai inclusiv și divers? Cu cât ești mai sus pe munte cu atât ai acces la mai multe din “priveliștile” celorlalți? Și în felul acesta….să crești nu mai depinde de scara ierarhică….ci de capacitatea ta de a vedea și alte adevăruri. 

Da…doar Managerii pot crește în ierarhia dominantă. 

 Dar cum ar fi dacă orice membru al organizației ar urca în ierarhia de creștere? Da…probabil ne-am depăși cu mult managerii dacă ei decid să stea doar în adevărul lor.  Deși eu cred că prioritatea nr 1 a unui Manager e să se asigure că e în vârf de munte, extrem de atent la priveliștile tuturor. 

Poate am filosofat prea mult pentru un articol de LUNI, dar vrajba asta între taberele din organizații mă macină. 

Știu că nu ne aduce nimic bun. Căutam să câștigam războiul lui “ eu am dreptate”, când de fapt și de drept …nici nu mai contează cine are dreptate. 

Ci ce facem în tot acest proces. 

Avem companii bolnave. Medii care intoxică oameni. Manageri, HR, angajați …pe toată lumea. 

De ce insistăm să ne afectăm atât de crunt unii pe alții? ….asta mă depășește! 

V-am dat mai sus 3 metode de a aduce înțelegere intre adevărurile din companii.

Câți dintre voi sunteți dispuși azi să aplicați măcar una din ele?

Cați dintre voi sunteți dispuși să renunțați la dorința de a avea dreptate….în detrimetrul dorinței de a fi pur și simplu bine…cu toții?

Descoperă programul ce a transformat viață personală și profesională a sute de oameni: Unlock Change

Cu drag, Andra

Cu cât vin mai des către voi și vă indemn la OMENIE, ÎNȚELEGERE, COLABORARE, cu atât apar mai multe voci care mă etichetează a fi  “prea emoțională”, “naivă” , “visătoare”.  Sunt de obicei vocile de business. Pe care le înțeleg. E greu să vezi lumea așa cum o văd ei, tăios, radical, analitic și să pui peste toate astea o umbrela a vulnerabilității și a siguranței psihologice.

De multe ori stiu că nu e rea voință. Unii fac doar ce stiu. Și din păcate mulți nu stiu că au opțiunea de a nu-și folosi doar mintea analitica, ci și pe cea creativă. Evident ar trebui să o activeze și antreneze mai întâi. Perfect valabil și în cazul celor care filtrează lumea prin creierul drept (creativ).  Cum ar fi dacă am începe cu toții să ne antrenăm mintea astfel încât să facem punte între creierul drept (creativ-emoțional) și cel strâng (analitic- logic)?

Cale lungă totuși până acolo dat fiind că ne place mult să ne îndrăgostim de perspectiva noastră proprie. Devine tot mai greu,observ, să îi fac pe oameni să accepte măcar ideea că mai există și alte perspective, cu atât mai puțin să îi conving să le adopte, chiar și pentru câteva secunde. Un fel de test drive al opiniei celuilalt 🙂 

Și în acest caz, mă întreb, din nou, unde e adevărul?

Programe
Citește și alte articole pentru tine

Distribuie articolul