Ești un specialist HR “bun” sau “rău”?

Picture of Andra Pintican

Andra Pintican

Ești un specialist HR “bun” sau “rău” - Scoala de HR

Te-ai pus vreodată în locul angajaților de care te ocupi, întrebându-te foarte serios despre cum ești perceput de către ei? Sunt foarte mulți specialiști de HR ce nu fac asta, fără măcar să se gândească la imaginea lor în companie. Profesionistul de la Resurse Umane trebuie să fie empatic, corect, de încredere, discret și obiectiv. El trebuie să se îngrijească de bunul mers al lucrurilor, atât din punct de vedere managerial, cât și al angajaților. Astfel, acționând ca un liant într-o organizație, uneori, unii specialiști tind să omită anumite atribuții, iar prin aceasta, să riște să-și denatureze imaginea în ochii celorlalți.

Ce fel de specialist ești tu? Ești văzut precum cel bun sau cel rău? Am listat mai jos exemple din activitatea de profesioniști în HR, din ambele tabere, pentru a te ajuta să afli care ești tu și ce pași poți face pentru viitor.

Specialistul HR bun

  • Cunoaște angajații după primul nume, nu doar cel de familie utilizat în comunicările oficiale
  • Este deschis angajaților, având o politică a ușii deschise
  • Se bucură de încrederea și respectul angajaților
  • Are o reputație de a fi onest, corect și de a menține confidențialitatea
  • Este cunoscut drept un employee advocate, adică susține și menține drepturile angajaților, în ochii firmei, precum și față de terțe părți
  • Menține o relație pozitivă de muncă, atât cu angajații, cât și cu managementul
  • Nu îi este teamă să vină către management, cu probleme sau îngrijorări legate de angajați
  • Mereu sincer cu angajații, nu minte și nu face promisiuni pe care nu le poate ține
  • Face tot posibilul pentru a găsi moduri prin care managementul și angajații să se întâlnească și să discute diverse probleme, într-o atmosferă neutră

Exemplele de mai sus ar trebui să îți dea o idee despre cum arată un specialist HR bun. Desigur, sunt multe alte trăsături ce ar mai putea fi menționate, însă acestea pot fi un excelent punct de plecare în a-ți trasa cariera și a-ți crea imaginea. Concentrează-te pe lucrurile pozitive, fă ce trebuie făcut și ce e corect, în fiecare zi a vieții la job, iar respectul, încrederea și reușitele, vor urma cu siguranță.

Specialistul HR rău

  • Angajații nu știu cine este specialistul lor pentru probleme de HR
  • Este cunoscut ca un reprezentant (doar) al managementului
  • Nu este perceput ca demn de încredere sau respect, de către angajați
  • Nu are niciodată timp pentru angajați
  • Pare temător să meargă împotriva managementului, chiar și în situațiile îndreptățite
  • Este cunoscut pentru faptul că rupe confidențialitatea
  • Nu are aptitudinile necesare pentru a conduce întâlniri între management și angajați
  • Departamentul de Resurse Umane primește feedback negativ de la angajați

Așa cum puteți observa din exemplele de mai sus, este o diferență majoră între specialistul de HR bun și cel rău. Iar lucrul cel mai impactant este că, odată ce ți-ai creat o reputație negativă, este foarte dificil să o poți schimba. Angajații vor trebui să vadă schimbări semnificative, astfel încât să ia în considerare deschiderea către departamentul de Resurse Umane.

Analiză & Concluzii

Dacă realizezi că te încadrezi în exemplele specialistului de HR rău, va fi nevoie să corectezi imediat ceea ce faci greșit. Uneori, este nevoie doar de unul din exemplele de mai sus pentru a schimba modul în care ești perceput de angajați. Cu toate acestea, există moduri prin care te poți schimba, chiar ajutor specializat, cum ar fi spre exemplu, un program creat de profesioniști în HR, cu ani grei de experiență, care să te ajute să devii specialistul pe care ți l-ai dori.

Imaginea în cadrul unei organizații este un lucru esențial pentru a clădi o carieră puternică și solidă, plină de reușite și experiențe bune. Indiferent de domeniu, de rang sau de departament, însă cu atât mai mult în HR, modul în care ești perceput va face diferența dintre un specialist de încredere, căreia lumea i se adresează deschis sau un pseudo-specialist, de care lumea se va feri. Ai mare atenție la imaginea profesională pe care ți-o construiești, de multe ori aceasta poate avea un impact și asupra imaginii tale ca persoană!

Ca un specialist și profesionist în Resurse Umane, ai o responsabilitate atât față de management, cât mai ales față de angajați. Aceste responsabilități te pot pune într-o poziție dificilă, uneori. Însă, ține minte, dacă faci lucrurile corecte, poate nu vei fi întotdeauna popular, însă ți se va da credit și vei avea parte de respect. Menținerea integrității și credibilității este extrem de importantă. Dacă vei pierde aceste două aspecte, te poți trezi în situații nedorite și nu vei mai fi luat în serios. Axează-te pe ce e bine, pe ce trebuie să faci corect, iar lucrurile vor merge pe un făgaș normal și sănătos, din punct de vedere al percepției personale și profesionale.

 

Dacă vrei să devii un specialist HR mai bun și să fii perceput ca un adevărat profesionist în domeniul tău, te aștept în Școala de HR, unde creștem valorile viitorului.

Cu drag,
Andra

Autor

Programe
Citește și alte articole pentru tine

HR Metrics

Indicatori precum Attrition, Turnover, Employee Retention, Stability Matrix, Employee Satisfaction sunt metrici importante de HR….

Citește articolul »

Realitatea Virtuală (VR) în HR

Realitatea virtuală în HR poate contribui la îmbunătățirea unor procese de recrutare, employer branding, onboarding, traininguri pentru angajați sau chiar la desfășurarea unor evenimente la distanță.

Citește articolul »

Distribuie articolul

Alătură-te unei comunități de sute de oameni de HR ce țin pasul cu dinamica fără precedent din piața muncii!