HR Retreat 2023

In curand

Dacă ești om de HR, ai simțit cel puțin o dată în anul ce a trecut că:
  • Ești copleșit de responsabilitatea pe care o ai față de talentele din organizație, dar și față de business
  • Piața muncii își schimbă trendurile cu o dinamică nemaiîntâlnită și parcă e tot mai greu să ținem pasul
  • Devine tot mai provocator să reții angajații valoroși și să atragi candidați relevanți
  • Employer Brandingul pare mai scump și inaccesibil ca oricând
  • Munca noastră ca oameni de HR este tot mai provocatoare
  • Așteptările organizației de la departamentul de Resurse Umane sunt din ce în ce mai mari
Cum mai e să fii om de HR în 2023?

“Provocator” , au spus mai mult de 60% din absolvenții programelor de la SCOALA DE HR.

Și îi înțeleg pe deplin!

După aproape 2 ani de adaptare continuă, presiunea instabilității și o piață a muncii ce ne cere tot mai multe resurse de energie pentru a ține pasul, nu e de mirare că una din cele mai expuse meserii la burnout, este cea de HR.

Pentru că știu cât de complex este rolul profesionistului de HR și pentru că observ și tendința noastră de a ne ocupa până la epuizare de cei din jur, uitând de cele mai multe ori de noi, am creat aceste Retreats în care singurul focus timp de 4 zile este crearea unui spațiu de reconectare, încărcare pentru colegii mei de breaslă, dar și învățare în mijlocul naturii, într-o atmosferă creativă!

Ce vei face mai exact timp de 4 zile?
  • În primul rând: te vei relaxa!
  • Îți vei descoperi misiunea HRistica
  • Vei învăța elemente esențiale despre comportamentul și dezvoltarea umană
  • Vei învăța să faci o diagnoza organizațională
  • Vei învăța să faci un avatar de candidat
  • Vei învăța tehnici de Marketing aplicabile în recrutare și employee experience
  • Vei învăța să faci un funnel de recruitment marketing
  • Îți vei descoperi și aprofunda calitățile de leadership și coaching
  • Vei învăța cum să traduci emoția umană în cifre
  • Vei învăța cum să folosești arta argumentării și a persuasiunii în business pitch-uriȘ

Unde au loc cele mai faine HR Retreats vara asta ?

În Jud Vâlcea, sat Ciocănari. La aproximativ 4 ore distanță de București și Cluj sau o oră distanță de Vâlcea sau Craiova.

Totul se întâmplă într-un camping în care timpul pare că stă în loc.

Cazarea se face în căsuțe de tip camping, cu paturi single,  dotate cu toate cele necesare unei mini-vacanțe relaxate.

În fiecare căsuță vor fi cazate două persoane. Dacă participi la Retreat alături de un coleg/o colegă, anunță-ne pentru a ne asigura că vă cazăm împreună 🙂

HR retreats_1 - Scoala de HR
HR retreats 2 - Scoala de HR

Ce este asigurat intr-un HR Retreat?

Totul 🙂

  • 4 zile de cazare
  • Mâncare ca la mama acasă gătită cu produse locale
  • Cafea, apă, suc și evident …Prosseco pentru serile surpriză
  • 16 ore de teorie și practică despre HR, Employer Branding și Dezvoltare Umană
  • Materiale de lucru ( Fișă de Inventar personalitate, Fișă Brand Personal, Fișă plan carieră, Fișă Avatar Candidat)
  • HR KIT
  • Voie buna nelimitată !

Învățăm sau ne distrăm la HR Retreat?

Cine a spus că nu le putem face pe ambele?

Ce descoperim sau  învățăm?

  • Dezvoltare umană și landscape-ul cultural
  • Cum să-ți setezi obiective de viață și strategia de dezvoltare profesională
  • Care e misiunea ta HRistica
  • Excelența organizațională
  • Talent Acquisition și Recruitment Marketing
  • Employer Brandin și Avatarul de Candidat
  • Tehnici de MKT în HR
  • Coaching for Business
  • HR Metrics
HR retreats 3 - Scoala de HR
HR retreats 4 - Scoala de HR

Cum ne relaxăm și ne distrăm?

  • Meditații dimineața
  • Foc de tabără
  • Movie night în natură
  • Plimbări în pădure
  • Sesiuni de eliberare emoțională
  • Vizită la cramele Avincis – în funcție de disponibilitatea locației
Care este valoarea celui mai fain retreat HR din România?

HR Retreat

2300 RON
  • 4 zile de cazare, All inclusive 16 ore cursuri și workshopuri
  • 16 ore cursuri și workshopuri
  • Sesiuni de eliberare emoțională
  • Evenimente surpriză
  • Materiale de lucru
  • HR KIT

Ce spun participantii de anul trecut?

HR Retreats - Scoala de HR Testimoniale

HR RETREAT

Învață Employer Branding, descoperă-ți misiunea HRistică  și conectează-te cu profesioniști HR într-un peisaj de vis!

Autor

Alătură-te unei comunități de sute de oameni de HR ce țin pasul cu dinamica fără precedent din piața muncii!